Tradiții românești de Anul Nou

Folclorul românesc are printre cele mai bogate tradiții care se respectă an de an cu ocazia sărbătorilor importante. Dacă știi deja care sunt cele mai frumoase obiceiuri românești de Crăciun, iată și care sunt cele mai speciale tradiții românești de Anul Nou, dar și ce superstiții de Revelion sunt cunoscute în întreaga țară.

Mersul cu capra şi umblatul cu ursul

In fiecare regiune a tarii, capra este celebrata intr-un mod aparte, in Hunedoara este inlocuita de Cerb, in Muntenia si in Oltenia poarta numele de Brezaie, in timp ce in Transilvania este cunoscuta sub numele de Bourita. In partea estica a tarii, in Moldova, pe langa denumirea de Capra este foarte des intalnita si Turca, un obicei popular foarte frumos, de o complexitate maxima.

Povestea consta in omorarea caprei din greseala de catre cioban si invierea acesteia in cele din urma dupa ce a fost “tratata” de doctor. Pe de cealalta parte, mersul cu capra in zonele rurale este un ritual mult mai complex, grupurile fiind mai numeroase, cu mai multe personaje, cu mascati si eventual cu doua capre sau chiar trei. De asemenea, pentru acompaniamentul muzical sunt folosite tobe, fluiere si scartaietori. Jocul caprei este recompensat de catre sateni cu mere, colaci si cu un pahar de vin rosu, toate elementele specifice unui an nou cat mai bun.

Spre deosebire de capră, umblatul cu ursul de întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza că la originea acestei datini s-ar afla un cult traco-getic. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Alteori, masca este mai simplă: capul ursului se confecţionează dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucată de blană, iar trupul dintr-o pânză solidă, astfel ornată încât să sugereze perii maronii caracteristici.

Masca este condusă de un “ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul “puiului de urs”). Aţâţat de ursar (Joacă bine, măi Martine/Că-ţi dau pâine cu măsline), în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ţinându-şi echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile.

Jocul trebuie să fi avut, la origine, rolul de a purifica şi fertiliza solul în noul an. Reprezentaţia, foarte asemănătoare cu cea pe care o dau ursarii ţigani cu un animal domesticit în orice moment al anului, se încheie cu obişnuitele urări adresate asistenţei.

Mersul cu Steaua

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii din satul tradițional, dar și din centrele urbane, umblau cu steaua. Un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii din satul tradițional, dar și din centrele urbane, umblau cu steaua. Un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

Mersul cu Plugusorul

În ajun de Anul Nou, în special în Moldova, o ceată de urători formată din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând pleacă din casă în casa să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii. a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe.

Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.